Secțiune în lucru ☕

Prezentare concept


Întrucât sporturile cu rachetă (tenis de câmp/ tenis de masă/ badminton) destinate jucătorilor amatori ne descrețesc frunțile și ne mențin sănătoși, prin intermediul platformei Racket Fusion noi organizăm turnee amicale cu caracter neoficial, oferind totodată beneficiile unei experiențe de neuitat generate de spiritul de competiție.

 

Cum anume? 

În colaborare cu persoane fizice și/sau  cu baze sportive autorizate reușim să organizăm turnee și ligi în domeniul sporturilor cu rachetă, la care pot participa persoane pasionate, semi-profesioniste sau amatori în acest domeniu.

De ce?

Spiritul de competiție e cel care își cere drepturile și scoate tot ce e mai bun din oameni, așa că prin intermediul competițiilor nu ne dorim decât să vă ajutăm să descoperiți o lume în care puteți fi voi înșivă.

Ne bazăm acțiunile pe zicala „Mens sana in corpore sano”, întrucât e necesar să avem un corp sănătos și o minte cât mai limpede pentru a face față provocărilor din cursul unei săptămâni obositoare la serviciu și bineînțeles, nicio conversație nu se compară cu cea dintre două persoane care împărtășesc aceleași pasiuni.